În contextul situației existentei pericolului de infectare și răspândire a virusului COVID-19, cu scopul de a proteja persoanele vulnerabile și familiile acestora și în conformitate cu prevederile Dispoziției Metodologice nr. 6377/ANDPDCA/09.03.2020, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 comunică persoanelor încadrate în grad de handicap aflate în evidență că facilitățile pentru transport gratuit cu Metroul, STB și CFR se transmit la domiciliu prin intermediul serviciilor poștale încă din luna aprilie 2020. Cu scopul de a evita aglomerările de persoane și staționările, beneficiarii acestor drepturi au posibilitatea să solicite prin email sau telefonic transmiterea legitimațiilor.
Precizăm că în timpul programului de lucru cu publicul se acordă facilitățile de transport beneficiarilor care solicită aceasta.
Program de lucru cu publicul : Luni, între orele 14-18 și Marți , Miercuri, Joi, între orele 09-13.
Important : condițiile de acordare rămân neschimbate, se modifică modalitatea de interacțiune cu publicul în vederea protejării și securizării acestuia, folosind mijloacele actuale de comunicare.
Specificații tehnice :
Adrese email: registratura@dgaspc5.ro,handicap@dgaspc5.ro
Numere de telefon :0739018377,0799413937,0799413642