Pentru informatii referitoare la redeschiderea creselor din subordinea DGASPC Sector 5, va puteti adresa la numarul de telefon 0736-500.540.
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 vă aduce la cunoștință că începând cu data de 29.06.2020 se redeschid creșele de pe raza Sectorului 5, pe care le are în subordine.
În perioada 24 iunie – 25 iunie 2020, se vor putea depune cererile online, pe adresa de email prevenire.abandon@dgaspc5.ro, începând cu data de 24 iunie 2020, ora 08:00. De asemenea, cererile se vor putea depune şi la registratura instituției din Str. Fabrica de Chibirituri nr. 9-11, între orele 09:00 – 16:00.
Documentele necesare pentru revenirea copiilor la creșă:
- Cerere completată de părinți/părinte/reprezentant legal – cererea poate fi descărcată aici;
- Declarație pe propria răspundere – declarația poate fi descărcată aici;
- Adeverință de la locul de muncă a ambilor părinți/ părinte singur din care să reiasă calitatea de salariat și necesitatea prezenței zilnice la locul de muncă;
- Adeverință privind starea de sănătate a copilului.
Analiza cererilor înregistrate online sau la registratură se va face în data de 26 iunie 2020, iar în aceeași data, vor fi afișate la sediul fiecărei creșe listele cu numele copiilor admiși, în limita locurilor disponibile .
Cererile vor fi aprobate în limita locurilor disponibile potrivit Ordinului nr. 1076/4518/3936/2020 privind stabilirea măsurilor necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 și cu asigurarea dotărilor necesare cu echipamente și materiale de protecție, astfel încât să se asigure întoarcerea la creșă a copiilor în condiții de siguranță.
La baza analizării şi aprobării cererilor stau următoarele criterii:
- Ordinea depunerii cererilor în aplicația online sau la registratura D.G.A.S.P.C. Sector 5;
- Copiii ai căror parinți au un loc de muncă stabil și se impune prezența zilnică la serviciu,
- Copiii proveniți din familiile monoparentale, al căror părinte are un loc de muncă stabil și se impune prezența acestuia zilnic la serviciu,
- Cazurile sociale.
NOTĂ :
- Cererile transmise înainte și după data menționată mai sus NU se vor lua în considerare.
- Pot face solicitări părinții ai căror copii figurează deja înscriși în programul școlar 2019-2020.
- Pentru copii declarați admiși se impune prezentarea avizului epidemiologic.