- Domeniul de competență al UID
Unitatea de Îngrijiri la Domiciliu Persoane Vârstnice (acronim UIDPV), cod serviciu social 8810 ID-I, este o unitate de asistență socială, fără personalitate juridică, coordonată metodologic de către Compartimentul Asistență Socială Persoane Adulte din cadrul DGASPC Sector 5, prin intermediul căruia se oferă servicii de îngrijiri la domiciliu persoanelor vârstnice și deține licența de funcționare seria LF nr. 0011102, valabilă până la data de 17.01.2029.
Scopul principal al UIDPV este de a oferi sprijin și suport persoanelor vârstnice în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate, vulnerabilitate sau dependență, pentru prezervarea autonomiei persoanei, prevenirea marginalizării și excluziunii sociale, promovarea incluziunii sociale și creșterea calității vieții.
Categorii de beneficiari
UIDPV se adresează persoanelor vârstnice aflate în grade de dependență, ca urmare a degradării/ pierderii autonomiei personale, asigurându-le acestora un set de servicii de îngrijiri și de asistare în îndeplinirea activităților de bază și instrumentale ale vieții zilnice cu rolul de a limita degradarea autonomiei funcționale, de a păstra și a îmbunătăți starea de sănătate și de a preveni instituționalizarea persoanelor vârstnice în centre rezidențiale.
Servicii oferite
Prin raportare la situația socio-economică și la cea de sănătate, nevoile individuale ale persoanelor vârstnice, corelate cu gradul de dependență stabilit în urma evaluării socio-medicale (geriatrice), conform Grilei Naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, aprobată prin HGR nr. 886/2000, sunt satisfăcute prin oferirea de asistență și suport pentru realizarea activităților de bază și instrumentale ale vieții zilnice, după cum urmează:
- igienă corporală;
- îmbrăcare și dezbrăcare;
- igiena eliminărilor;
- hrănire și hidratare;
- mobilizare și transfer;
- deplasare în interior;
- comunicare;
- prepararea hranei;
- efectuarea de cumpărături;
- activităţi de menaj şi spălătorie;
- facilitarea deplasării în exterior şi însoţire;
- activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor;
- acompaniere şi socializare.
Standardul minim de calitate aplicabil este reprezentat de Ordinul nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate in dificultate, precum şi a serviciilor acordate in comunitate, serviciilor acordate in sistem integrat şi cantinele sociale, emis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale – Anexa nr. 8: Standarde minime de calitate pentru serviciile de ingrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice.
Acte necesare pentru furnizarea serviciilor de îngrijiri la domiciliu
- cerere tip completată de către solicitant;
- actul de identitate al solicitantului (copie și original);
- documente justificative privind starea civilă (copie și original);
- documente justificative privind veniturile realizate și, după caz, privind bunurile mobile și/sau imobile aflate în proprietate (original);
- declarație pe propria răspundere a persoanei vârstnice privind corectitudinea datelor furnizate;
- actul de proprietate a locuinței sau actul în baza căruia persoana vârstnică locuiește la adresa indicată în cerere, pentru a dovedi că persoana vârstnică nu are un întreținător legal ca urmare a încheierii unui contract de întreținere (copie și original);
- documente justificative referitoare la starea de sănătate fizică și/sau psihică (original);
- fișa de evaluare socio-medicală (geriatrică) care atestă gradul de dependență al persoanei (original);
- ancheta socială efectuată la domiciliul solicitantului (original);
- dispoziția Directorului General al DGASPC Sector 5 privind acordarea/ neacordarea serviciilor sociale de îngrijiri la domiciliu;
Documentele menționate mai sus nu sunt limitative, la nivelul UIDPV putându-se solicita și alte documente suplimentare, în completare, în mod justificativ, care sunt relevante pentru analiza fiecărui caz în parte.
Pentru acordarea de astfel de servicii, se încheie un contract, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 73/17.02.2005 privind aprobarea modelului Contractului pentru acordarea de servicii sociale, încheiat de furnizorii de servicii sociale, licențiați conform legii, cu beneficiarii de servicii sociale, emis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Condiții de acordare/criterii de eligibilitate
De serviciile oferite prin intermediul acestei unități poate beneficia orice persoană vârstnică, cu domiciliul/reședința legal stabilit(ă) pe raza Sectorului 5 și care se află în una din următoarele situații:
- Nu are familie sau nu se află în întreținerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
- Nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare;
- Nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată;
- Se află în imposibilitatea de a-și asigura nevoile socio-medicale, datorită bolii, ori stării fizice sau psihice.
Nu poate beneficia de servicii de îngrijiri la domiciliu persoana care:
- deși are în actul de identitate înscrisă o adresă situată pe raza Sectorului 5, nu locuiește efectiv pe raza Sectorului 5;
- refuză să ofere informații sau oferă informații false cu privire la situația sa sau a celorlalți membri ai familiei;
- locuiește împreună cu alte persoane care au obligația și/sau capacitatea de întreținere și îngrijire;
- au întreținător legal ca urmare a încheierii unui contract de întreținere; excepție face situația în care nu este respectată obligația de întreținere și de îngrijire de către noul proprietar al bunurilor obținute ca urmare a actului juridic de înstrăinare și persoana vârstnică își asumă responsabilitatea inițierii demersurilor legale în vederea responsabilizării acestuia pe cale legală.
Serviciile sociale de îngrijiri la domiciliu se asigură:
- în mod gratuit persoanelor vârstnice care nu realizează venituri sau ale căror venituri sunt mai mici decât plafonul de 1000 lei;
- cu plata unei contribuții lunare, în funcție de nivelul venitului realizat lunar, în conformitate cu prevederile HCL Sector 5 nr. 33/07.04.2022, după cum urmează:
Cuantumul contribuției persoanelor vârstnice beneficiare de servicii de îngrijiri la domiciliu:
| Grad de dependenta IIA, IIB, IIC | Grad de dependenta IIIA, IIIB |
| ||
Nr. crt. | Nivelul venitului net al persoanei vârstnice (lei) | Procent din costul integral al serviciilor (%) | Valoarea contributiei (lei) | Valoarea contributiei (lei) | Valoarea contributiei (lei) |
1 | 0 – 1000 | 0 | 0 | 0 | 0 |
2 | 1001 – 1.500 | 10% | 260 | 195 | 130 |
3 | 1501-2000 | 20% | 520 | 390 | 260 |
4 | 2001-2500 | 30% | 780 | 585 | 390 |
5 | 2501-3000 | 40% | 1040 | 780 | 520 |
6 | Peste 3001 | 50% | 1300 | 975 | 650 |
Costul lunar al serviciilor | 2.600 | 1.950 | 1.300 | ||
Costul integral al serviciilor, conform Standardelor minime de cost/an pentru serviciile sociale destinate îngrijirii la domiciliu a persoanelor vârstnice – Anexa 4 din HGR nr. 426/2020 | 31.200 | 23.400 | 15.600 |
În conformitate cu HGR nr. 886/2000 pentru aprobarea Grilei naționale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, criteriile de încadrare în gradele de dependență sunt cele prezentate in tabelul următor:
Gradul de dependență | Specificații |
IA | persoanele care și-au pierdut autonomia mentală, corporală, locomotorie, socială și pentru care este necesară prezența continuă a personalului de îngrijire. |
IB | persoanele grabatare, luUIDe sau ale căror funcții mentale nu sunt în totalitate alterate și care necesită supraveghere și îngrijire medicală pentru marea majoritate a activităților vieții curente, noapte și zi; aceste persoane nu își pot efectua singure activitățile de bază de zi cu zi. |
IC | persoanele cu tulburări mentale grave (demențe), care și-au conservat în totalitate sau în mod semnificativ facultățile locomotorii, precum și unele gesturi cotidiene pe care le efectuează numai stimulate; aceste persoane necesită o supraveghere permanentă, îngrijiri destinate tulburărilor de comportament, precum și îngrijiri regulate pentru unele dintre activitățile de igienă corporală. |
IIA | persoanele care și-au conservat autonomia mentală și parțial autonomia locomotorie, dar care necesită ajutor zilnic pentru unele dintre activitățile de bază ale vieții de zi cu zi. |
IIB | persoanele care nu se pot mobiliza singure din poziția culcat în picioare, dar care, o dată ridicate, se pot deplasa în interiorul camerei de locuit și necesită ajutor parțial pentru unele dintre activitățile de bază ale vieții de zi cu zi. |
IIC | persoanele care nu au probleme locomotorii, dar care trebuie să fie ajutate pentru activitățile de igienă corporală și pentru activitățile instrumentale. |
IIIA | persoanele care se deplasează singure în interiorul locuinței, se alimentează și se îmbracă singure, dar care necesită un ajutor regulat pentru activitățile instrumentale ale vieții de zi cu zi;
– în situația în care aceste persoane sunt găzduite într-un cămin pentru persoane vârstnice ele sunt considerate independente. |
IIIB | persoanele care nu și-au pierdut autonomia și pot efectua singure activitățile vieții cotidiene. |
Cereri/Formulare tip
- Cerere privind acordarea de servicii sociale de îngrijiri la domiciliu;
- Angajament de plată privind contributia personală;
- Declarație pe propria răspundere a persoanei vârstnice privind corectitudinea datelor furnizate;
- Notă de informare
Contact
- 021 316 77 07
- 0735 512 833
- 0735 519 294