Domeniul de activitate:
- Serviciul de Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare, Trafic, Migrație și Repatrieri asigură asistență și sprijin în situațiile ce pun în pericol securitatea și dezvoltarea copilului în următoarele situații: când există suspiciunea de abuz / neglijare / înstrăinare părintească / violență domestică / bullying / cyberbullying / exploatare / trafic asupra copilului care locuiește pe raza sectorului 5;
- când copilul are cetățenie străină și se află fără reprezentant legal pe raza sectorului 5;
- când copilul locuiește împreună cu părinții săi pe raza sectorului 5 iar reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări solicită efectuarea unei anchete sociale la domiciliul de pe raza sectorului 5, pentru prelungirea vizei de ședere pe teritoriul țării;
- când părinții copilului sunt divorțați/separați sau se află în divorț/separare, cu dificultăți de comunicare și neînțelegeri privind domiciliul copilului și/sau programul de legături personale părinte–copil;
- când unul dintre părinți solicită monitorizarea / asistarea relațiilor personale părinte–copil;
- când executorul judecătoresc solicită prezența reprezentanților DGASPC Sector 5 pentru a participa la demersul de punere în executare a unei sentințe judecătorești referitoare la minori;
- când copilul se află într-o altă țară iar reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție solicită efectuarea unor verificări la domiciliul părinților sau membrilor familiei extinse, aflat pe raza sectorului 5 ori solicită acordul pentru preluarea acestuia într-o componentă de tip rezidențial din subordinea instituției;
- când minorii prestează activități remunerate pe raza sectorului 5.
Atribuții:
- propune acordarea unor servicii de specialitate sau solicită altor structuri din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 acordarea unor servicii și/sau beneficii sociale, în vederea prevenirii separării copilului de familie și evitării instituirii unei măsuri de protecție specială, conform prevederilor legale în vigoare;
- propune instituirea măsurii de protecție specială – plasament în regim de urgență pe calea Ordonanței Președințiale, pentru copilul care este victima oricărei forme de violență și care trebuie scos din mediul de dificultate în care se află;
- dispune demersul de monitorizare a relațiile personale părinte-copil în baza unui program de vizită stabilit de instanţă judecătorească sau agreat de ambii părinţi prin convenţie notarială;
- asistă la demersul de executare silită a sentințelor cu minori, la solicitarea Executorului judecătoresc;
- propune/recomandă includerea copilului, singur sau împreună cu părinții într-un program de consiliere psihologică;
- evaluează situațiile de bulliyng/violență sesizate la nivelul unităților de învățământ, în care sunt implicați copii și recomandă servicii de specialitate după caz.
Categorii de beneficiari:
Serviciul de Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare, Trafic, Migrație și Repatrieri se adresează:
- copiilor victime ale abuzului, neglijării, traficului, migrației și repatrierii sau față de care există această suspiciune, în familie sau în instituții de îngrijire/educare a copilului;
- copiilor proveniți din familii separate/divorțate și părinților acestora.
Legislație:
- Legea nr.272/2004, republicată, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea asistenței sociale nr.292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea nr.49/19.01.2011 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind prevenirea și intervenția în echipă multidisciplinară și în rețea în situațiile de violență asupra copilului și de violență în familie și a Metodologiei de intervenție multidisciplinară și interinstituțională privind copiii exploatați și aflați în situații de risc de exploatare prin muncă, copiii victime ale traficului de persoane, precum și copiii români migranți victime ale altor forme de violență pe teritoriul altor state;
- Ordinul nr.288/2006 privind aprobarea Standardelor minime obligatorii privind managementul de caz în domeniul protecției drepturilor copilului;
- Convenția nr.138/1973 privind vârsta minimă de încadrare în muncă (cu modificările și completările ulterioare);
- Convenția nr.182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copilului (cu modificările și completările ulterioare);
- Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/ preșcolarilor/ elevilor și personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate în mediul școlar și al suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar;
- Hotărârea nr.75/2015 privind reglementarea prestării de către copii de activități remunerate în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar și de modeling;
- Ordinul nr.107/2005 pentru aprobarea modelului de anchetă socială privind situația sociofamilială a copilului român aflat neînsoțit pe teritoriul altui stat, în vederea repatrierii acestuia și a reintegrării sale sociale, și a structurii-cadru a planului referitor la pregătirea reintegrării sociale a copilului care se află neînsoțit pe teritoriul altui stat și care urmează a fi repatriat;
- Hotărârea nr.1295 din 13 august 2004 privind aprobarea Planului național de acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului de copii.
- Mecanismul naţional de identificare şi referire a victimelor traficului de persoane, aprobat prin H.G.R. nr.88/2023;
- G.R. nr.1443/2004 privind metodologia de repatriere a copiilor români neînsoțiți și asigurarea măsurilor de protecție specială în favoarea acestora;
- Legea nr.287/2009 privind Codul civil republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Program de lucru cu publicul:
Luni – Joi: 09:00 – 16:00
Vineri: 09:00 – 12:00
Date de contact:
Consiliul Local al Sectorului 5
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului
Serviciul Intervenție în Situații de Abuz, Neglijare, Trafic, Migrație și Repatrieri
Mun. București, Str. Fabrica de Chibrituri, nr. 9-11, sector 5
Telefon: 0371504202
E-mail: sisantmr@dgaspc5.ro.