Luni 13 mai 2019, a avut loc inaugurarea Centrul de Zi destinat recuperării copiilor cu dizabilități din Sectorul 5, situat în incinta Școlii Gimnaziale nr. 147 „Petrache Poenaru” din strada Bacău nr. 1.
Înființat prin HCLS 5 nr.118/22.08.2017, Centrul are ca misiune oferirea de servicii de îngrijire complexă copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 18 ani, cu handicap motor sau neuropsihic, aflați în dificultate socială sau medicală.
Pentru ca acesta să poată fi amenajat și să devină funcțional, Edilul a dispus întreprinderea demersurilor pentru schimbarea destinației respectivei părți a imobilului, ulterior demarând lucrările de amenajare și dotare la standardele europene în domeniu.
Începând de astăzi, aici se vor desfășura activități de consiliere psihologică, terapie individuală și de grup, programe individualizate de logopedie, kinetoterapie, baneo-fizio-terapie, de stimulare-recuperare, programe educaționale, recreative și de socializare specifice copilului cu handicap, sprijin și consiliere familiilor sau aparținătorilor legali, urmărindu-se implicarea acestora în procesul de recuperare și integrare a copilului în comunitate.
Oferind și posibilitatea desfășurării activităților de tip educațional, recuperare-reabilitare, recreere-socializare, consiliere, sprijin în vederea orientării școlare, cât și consiliere pentru familie, nou-inauguratul centru are o capacitate de 50 de locuri pentru desfășurarea activităților recuperatorii, în prezent fiind evaluați și urmând să fie integrați eșalonat în activitățile curente aproximativ 90 de copii.